„Pentru două milioane de euro, Ionescu poate pleca oriunde”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a clarificat situația mijlocașului Andrei Ionescu. „Fotbalistul e plecat în acest moment în Olanda, cu un act adițional din partea clubului, care atestă că se poate pregăti cu cine vrea până pe 15 august și poate fi cumpărat de orice echipă care dă două milioane de euro pe el. Am văzut că au apărut declarații din partea lui și a familiei sale, că am cere prea mult, că Dică, jucător de națională, a plecat pe această sumă. Așa este, însă ei omit să afirme că Andrei avea contractul aproape cât Dică. Plus că, Nicolae are 28 de ani, iar Andrei este jucător de perspectivă”, a spus Mititelu, pentru site-ul oficial al grupării „alb-albastre”.

Oficialul oltenilor a vorbit și despre situația contractuală a lui Andrei Ionescu: „Și mai este un lucru pe care vreau sa-l lămuresc, Andrei peste doi ani este liber să plece. Mai are doar doi ani de contract cu noi. Nu este adevărat că mai are patru ani. Vă spun însă că Andrei este un jucător de valoare, care și după doi ani de pauză poate să ajungă un fotbalist bun”, a completat Mititelu, informează sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
„Dacă eram maică-ta, te băteam de te sminteam!” David Popovici, luat ‘în vizor’ de o vedetă Kanal D
„Dacă eram maică-ta, te băteam de te sminteam!” David Popovici, luat ‘în vizor’ de o vedetă Kanal D
Erling Haaland îi pregătește o lovitură de proporții lui Manchester City
Erling Haaland îi pregătește o lovitură de proporții lui Manchester City
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul:
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul: "Aş vrea să terminăm cu orice…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
"Nu mă aşteptam să găsesc aşa gheaţă pe parbriz". Valul de frig a pus stăpânire pe întreaga ţară. De când…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Micul Hercule, la un pas de tragedie! Cum arată şi cu se ocupă la 20 de ani tânărul care la 5 ani intra în Cartea Recordurilor!
Micul Hercule, la un pas de tragedie! Cum arată şi cu se ocupă la 20 de ani tânărul care la…
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din India!
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din…
Anunțul care i-a rupt inima Elenei Udrea. Alexandrov a spus direct: Să nu mai existe...
Anunțul care i-a rupt inima Elenei Udrea. Alexandrov a spus direct: Să nu mai existe...
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
×